Eu critic.

Archive for the ‘Jocuri’ Category

In ultima vreme nu prea ma mai joc nimic, dar nu din cauza ca nu as vrea, ci din cauza ca nu prea mai am ce. Bine, am ce, dar nu am chef de ele. Vreau ceva grozav, vreau ceva care sa ma dea pe spate, un joc bun.

Iar ultimul joc bun pe care l-am terminat de curand e Prototype.

Jocul e proaspat lansat, e facut de Radical Entertainment si publicat de Activision. E un ‘action-adventure’ care intra la categoria ‘science fiction’ si se integreaza perfect.

Totul se petrece in New York, Manhattan. Inca de la inceput suntem aruncati in centrul actiunii, intr-un oras invadat de niste creaturi care obisnuiau sa fie locuitorii orasului. Ok, banal, nimic nemaivazut pana acum. Totul a inceput de la un virus (la fel, banal) creat de o companie numita Gentek si eliberat de un angajat. La prima vedere totul pare banal, insa pe parcursul jocului povestea se dovedeste a fi orice numai banala nu.

Protagonistul jocului e Alex Mercer, care este si el afectat de virus, insa in alt fel, fiind unic. Alex din pacate nu isi aminteste nimic din trecutul lui, insa totul se clarifica cu ajutorul (voit sau nevoit) a mai multor angajati Gentek sau membri ai armatei care fac tot posibilul sa previna raspandirea virusului in oras si sa scape orasul de virus, ceea ce e si scopul lui Alex. Auzind asta, prezenta armatei in oras poate parea un lucru bun, insa Alex e atat tinta infectatilor cat si tinta armatei, fiind prins in schimbul de focuri (v-am spus ca povestea nu e banala).

Virusul a reactionat diferit in corpul lui Alex, incat acesta a capatat tot felul de superputeri care mai de care mai extraordinare. In ceea ce priveste capabilitatile lui de miscare, Alex poate sa urce pe cladiri, sa fuga foarte repede, sa sara foarte mult, sa isi schimbe directia in aer si sa zboare (asta ceva mai putin). Abilitatile sale de lupta sunt crema jocului. Alex are un imens arsenal de miscari si tehnici folositoare, fiecare mai mult sau mai putin folositoare fie in lupte hand-to-hand cu o persoana, fie in lupte cu cateva zeci de infectati sau soldati, tancuri, elicoptere si bossi ( da, jocul are bossi :x ). Partea buna e ca nu are totul de la inceput, nu joci jocul cu aceleasi miscari si puteri de la inceput la sfarsit. Jocul are si un sistem de rasplata, iar rasplata consta in puncte de experienta (EP) care pot fi folosite pentru a achizitiona noi miscari, puteri si upgrade-uri pentru cele deja posedate. Dupa cum spuneam, are un arsenal imens, atat de imens incat nu stiu daca am folosit mai mult de jumatate din toate abilitatile lui. Si acum ajung la partea proasta.

Partea proasta e ca fiecare miscare si putere se activeaza folosind diverse combinatii de taste, in care mai intra si mouse-ul. Iar la cate are, e destul de greu sa memorezi si sa folosesti toate combinatiile, mai ales atunci cand timpul nu-ti permite sa gresesti. E ceva mai greu fara anumite puteri, insa poate fi terminat si cu lucrurile de baza, in caz ca nu esti genul care se dedica foarte mult unui joc. Altfel, poate ti se va parea distractiva experimentarea cu toate abilitatile sale.

Una din abilitatile lui Alex e consumarea victimelor. Consumarea unei victime consta in omorarea brutala a victimei, urmand ca apoi sa fie, la propriu, absorbita de Alex, care apoi se poate schimba oricand in ultima victima consumata, scapand astfel de oricine il urmarea si putandu-se integra printre inamici cu usurinta. Daca esti genul caruia ii place sa mearga pe strada si sa aleaga aleatoriu un trecator nevinovat pentru a-i rupe spatele de asfalt, pentru a-i indesa capul intre umeri, pentru a trece la propriu cu piciorul prin corpul lui sau pentru a-l arunca in aer si a-l taia de la mijloc, fara niciun motiv altul ca nu-ti place fata lui, atunci vei iubi jocul asta. Desigur, de multe ori e necesar sa macelaresti cate-un trecator sau doi, incat consumarea unei victime ajuta la cresterea vietii lui Alex. Sau poate cateodata pur si simplu ai chef sa auzi pe cineva cum tipa de durere cat il tin plamanii si sa creezi haos.

Nu va asteptati la folosirea intensa a armelor in joc. Alex poate folosi cate-o mitraliera sau lansator de rachete, insa extrem de rar am avut nevoie de ele. Mainile lui Alex sunt mai periculoase decat orice arma si zic asta la propriu, iar cand mainile nu sunt de-ajuns, mai poate arunca cu cate un camion sau elicopter in inamic.

Bug-urile sunt si ele prezente si din pacate nu sunt genul de bug-uri distractive. Sunt extrem de rare, ce-i drept, si nu sunt prea majore, poate unii termina jocul fara sa dea de ele. Nu o data mi s-a intamplat sa raman cu picioarele infipt in asfalt sau sa astept 5 minute in zadar sa incarce. Desigur, eu l-am jucat fara niciun patch, deci nu cred ca vor mai fi probleme cu versiunile mai noi.

Foarte multe aspecte fac jocul sa semene cu Spider-Man: Web of Shadows. Daca v-a placut ala, e foarte probabil sa va placa si Prototype. Ce m-a amuzat au fost locuitorii orasului, care in ciuda faptului ca orasul lor era aproape in totalitate infectat de un virus care ii transforma pe toti in niste ‘zombie’, ei continua sa isi conduca masinile relaxati, respectand legea si limita de viteza. In jurul lor se dezlantuie iadul, iar ei asteapta ca semaforul sa se faca verde.

Concluzie

Aspecte pozitive:
- poveste foarte reusita, care practic salveaza jocul de la a fi un joc oarecare
- gameplay destul de reusit, la persoana a 3-a, usor de manevrat
- arsenalul de puteri si miscari care nu devine niciodata plictisitor si se dobandeste pe parcursul jocului
- foarte multe lucruri de facut care nu au neaparat legatura cu povestea principala
- durata destul de lunga, cred ca l-am terminat in aproximativ 11 ore
- posibilitatea protagonistului de a-si schimba forma
- posibilitatea de a fura orice tanc sau elicopter
- mai multe boss-battles memorabile
- cut-scenes foarte reusite
- prezenta bossilor
- AI destul de inteligent

Aspecte negative:
- bug-urile, care sunt totusi foarte rare si nu prea stresante
- monotonia orasului, care tinde sa devina plictisitor la un moment dat
- zecile de combinatii de taste greu de retinut

Jocul nu e ceva extraordinar, e destul de reusit si mi s-a parut foarte distractiv, iar asta conteaza foarte mult. Foarte rar scriu despre jocurile pe care le joc. De obicei nu scriu decat despre cele care chiar ma impresioneaza si stiu ca le voi tine minte destul timp de aici inainte.

Gamespot ii acorda jocului nota 8.5. Notele a 10 critici au dus la nota 8.7, iar notele a peste 1.500 de jucatori au dus la nota 8.8. Gamerii seriosi stiu ca astea sunt note destul de greu de obtinut. Nota mea e 8.5.

Observ ca pe Trilulilu arata cam aiurea (frameaza in unele locuri), dar filmul in sine merge foarte bine.

(E foarte probabil ca acesta sa ramana filmuletul de la inceputul jocului.)

Cand am auzit ca cei de la id lucreaza la Doom 4 era sa fac pe mine de fericire.

Se stia de ceva timp ca va aparea si Doom 4, insa cei de la id nu l-au mai mentionat de foarte mult timp. Acum au inceput in sfarsit sa lucreze ca lumea la el. Nu exista nimic deocamdata, nici logo, nici poze, nici trailer, nici site, nimic. Nu stim decat ca au inceput sa lucreze la el si ca Graham Joyce, un autor englez, ii va ajuta pe cei de la id cu storyline-ul jocului.

Doom 3 si expansiunea, Doom 3: Resurrection of Evil sunt unele din cele mai bune jocuri pe care le-am jucat vreodata. Le-am terminat pe fiecare de doua ori si cred ca le voi mai termina inca o data pana apare Doom 4.

Anul asta in nici un caz nu va aparea, dar sper ca pana la sfarsitul lui 2010 sa am ocazia sa-mi privesc calculatorul cum se chinuie sa ruleze jocul la 20 FPS. Poate pana atunci voi avea o placa video si un procesor demne de ce va fi Doom 4.

Stim cu totii cum a fost cand a aparut Doom 3, nu? Atunci stiti de ce zic ce zic. Doom 3 a fost Crysis-ul anului 2004. Cand va aparea Doom 4, cred ca vom putea spune despre Crysis ca a fost Doom 4 al anului 2007.

Sper ca id sa reuseasca sa pastreze aceeasi formula care a facut din Doom 3 un joc atat de reusit.

P.S. Recunoasteti melodia de mai jos?

Dumnezeu si-a coborat mana inexistenta din cer si a lasat o veste extraordinara: in noiembrie sau decembrie anul acesta, apare Max Payne 3.

Al dracu’ el de joc, ca de cand l-am vazut pe GameSpot acum 4 ani il tot astept cu sufletul la gura, imi vine sa musc din tastatura.

Apare pe PC, Xbox 360 si PS3. Poate ma fac al dracu’ si il cumpar si pe asta. Am vazut cat de benefica poate fi posesia unui joc original. In cazul asta, trebuie sa ma apuc de strans bani. Presupunand ca pretul o sa fie cam acelasi ca si la GTA IV, jocul e pe jumatate platit.

Partea rea (sau buna) e ca Remedy Entertainment nu va mai lucra la joc, locul fiindu-i luat de Rockstar Vancouver. Zic rea sau buna pentru ca asta ar putea insemna esecul mizerabil al jocului, sau succesul uimitor al jocului.

Il astept cu nerabdare. Si cu banii in mana.

Pentru cei care au jucat Half Life 2.
Va recomand sa il vedeti in HD.

P.S. E fan-made.

Am terminat recent de jucat F.E.A.R. 2: Project Origin, un joc pe care nu il voi uita prea curand. Pentru cine nu stie, seria F.E.A.R. este o serie de ‘modern first person shooters’ care combina actiunea si horror-ul in unele din cele mai reusite FPS-uri facute vreodata. Seria e alcatuita din:

*F.E.A.R.
*F.E.A.R.: Extraction Point
*F.E.A.R.: Combat (doar multiplayer)
*F.E.A.R.: Perseus Mandate
*F.E.A.R. 2: Project Origin

Astea NU sunt jocuri care se joaca ziua, pe lumina. Astfel de jocuri se joaca pe intuneric, ca sa poata fi ‘savurate’ la maxim.

Nu cred ca am jucat vreodata vreun alt joc care sa ma tina atat de tensionat ca jocurile din seria F.E.A.R. Inca imi amintesc cum stateam cu sufletul la gura dupa ce vedeam urmele de sange lasate de picioarele micutei Alma, zgomotul ciudat din boxe si de neonul din fata care incepea usor usor sa clipoceasca tot mai des pe masura ce ma apropiam, ca apoi sa fiu bruscat de aparitia fetitei care de fiecare data ma lasa fara respiratie. Inca imi mai amintesc cum mergeam prin incaperile acoperite de sange, catre lumina care avea sa ma trezeasca la realitate cu un soc.

F.E.A.R. 2, insa, le-a intrecut pe toate la partea asta. A fost o parte in care timp de doua minute am stat pe marginea scaunului si cu ochii cat cepele, in timp ce mergeam printr-o gradinita abandonata, observand deodata ca lanterna nu imi mai merge, lucrurile incep sa se miste pe cont propriu, culorile incep sa se stearga si in incapere e bezna totala, cu exceptia becului de la capatul coridorului care clipoceste pentru cateva fractiuni de secunda, brusc si fara avertisment, dezvaluind aproape de fiecare data corpul femeii care era odata mica Alma, stand la nu mai mult de 2 pasi de mine, urmand ca data viitoare cand se aprinde becul sa dispara. Nu mai spun ca peretii plini, la propriu, de sange si muzica ambientala nu au ajutat deloc. A, sa nu uit si de spiritele care apareau de unde ma asteptam mai putin, in cele mai inoportune momente.

In toti anii pe care ii am de gamer si cu toate jocurile pe care le-am jucat, nu cred ca am fost niciodata atat de speriat in timp ce jucam in joc. Imi tremura mana pe mouse si gafaiam tragand in toate directiile. Bine, poate am fost, pe vremea cand jucam The Suffering, dar asta era acum… cat, 4 ani? Au fost multe momente infricosatoare, insa asta le-a intrecut pe toate.

Concluzie: un joc plin de actiune si groaza, care m-a tinut cu sufletul la gura aproape in permanenta. O serie pe care cu siguranta o voi mai termina inca o data. Jocurile bune merita jucate si a doua oara. In cazul meu, si a treia oara. Si a patra. Si a cincea…

Daca te consideri gamer si iti plac FPS-urile de genul asta, atunci seria F.E.A.R. e pentru tine. Si nu uita, jucand jocurile astea pe lumina e ca si cum te-ai uita la un film de groaza cu sunetul oprit.

P.S. In filmul de mai jos e suprinsa partea aceea din joc despre care vorbeam mai sus. In film Alma apare de 3 ori (exceptand finalul), insa e destul de greu sa o observati. Una e sa va uitati la film, in care tipul trece repede si alta e sa fiti in joc, captivati, mergand cate putin cate putin, cu sangele fierband.

Cineva din Severin mi-a atras atentia la faptul ca e cineva la el in scoala care se plimba prin clase si vinde jocuri modificate de mine, spunand ca eu i le dau ca sa le vanda. Singurul in niciun caz nu e, dar de, ce sa-i faci. Astia fac bani de pe urma mea si eu fie nu stiu, fie stiu si n-am ce sa fac. In fine, daca auziti sau vedeti vreodata vreun caz de genul asta, spuneti-i victimei cum sta treaba si ca le poate lua gratuit de pe internet.

Eu nu le-am facut ca sa fie vandute. Daca voiam sa fie vandute, pana acum umpleam porcusorul cu bani.